February 26th, 2009 Alex
Avertisment: articol lung, poveste personală !!
Aş vrea să mă întorc în timp pentru a-mi aminti cum a fost cândva, anumite trăiri, anumite sentimente. Nu mă consider un romantic, şi nu cred că pot descrie exact ceea ce s-a întâmplat, mai ales că am început să uit, dar cred că pot găsi câte o melodie pentru fiecare etapă psihică și emoțională a vieții mele de care să mă agăţ. Mult prea mulţi oameni trec prin viaţă fără simţ, ca nişte morţi care încă n-au aflat.
Îmi amintesc liceul, și mai ales verile dintre ani, cu aerul cald și răcoritor de noapte ce mirosea a aventură și iarba ce-mi gâdila picioarele în timp ce mă bucuram de emoțiile de dragoste ce le simțeam pentru prima oară. În orașul meu se organizau în August „serbările soarelui” … ocazie bună pentru adolescenți (crema) să se întâlnească pentru o ultimă aventură înainte de începerea școlii, mai ales că aerul de toamnă, atât de specific începutului de an școlar, deja se instala.
Și cum stăteam eu tolănit pe iarbă, gândindu-mă undeva departe, a început să cânte Vama Veche … Vara asta. Eram îndrăgostit mai tot timpul, deși eram genul de introvertit care nu-și prea exterioriza sentimentele. Copil 
Eram fericit, și cu toate că vacanța era pe sfârșite și trebuia să încep un nou an școlar, era genul de „plăcere vinovată” să sfidezi dorințele părinților, să fii rebel pentru încă o noapte, să nu-ți pese de ce va urma. Și orice s-ar fi întâmplat se putea repara oricum.
Mai târziu am întâlnit-o pe ea, o păpușică dulce cu ochii verzi, pe 20 iulie într-o noapte de vară caracteristică, genul de noapte care-ți dă senzația că visele chiar se pot împlini. Am ieşit la plimbare, iar a doua zi am mers amândoi la plajă. Eram extrem de timid şi sincer să fiu mi-era frică de ea, dar mi-am luat inima-n dinţi, m-am dus după ea în apă şi am sărutat-o, apoi m-am retras un pic să văd ce zice.
Aveam şi un loc preferat în pădure, undeva lângă apă. Obişnuiam să stăm amândoi pe o pătură privind în sus către vârfurile copacilor, şi mai sus spre cer. Avea tendinţa să mă muşte când ne sărutam şi ajungeam cu limba zdrelită acasă. Am trăit o vară romantică, fiind adesea doar noi doi și luna (Vama Veche … da, sunt mare fan).
Am ajuns într-un final la București, la facultate. Deși eram trist că-mi lăsam dragostea în urmă și tot ce mi-era familiar, eram incitat de un nou început, de o lume nouă plină de posibilități, de prietenii noi, de necunoscute … aveam doar 18 ani (bine, 19).
Îmi era greu totuşi să fiu departe de ea. Mă îndrăgostisem iremediabil şi chiar nu-mi păsa de ce spuneau ceilalţi, un univers întreg ce părea să fie împotriva nostră. „Nimeni n-o să îţi explice ce e dragostea” (Epilog, Vama Veche) şi când s-a întâmplat am fost lovit cu un ac direct în inimă. Aveam o relaţie de la distanţă, vorbeam ore în şir la telefon, ne certam pe motive stupide fiind amândoi geloşi nevoie mare, şi ne împăcam prin cuvinte dulci, adormind seara cu ele în minte, visând la weekend-ul în care ne vom vedea.
Bere, lipsă de bani, ţigări, alergături prin parc, clanuri de CStrike, chiuluri, emoții, despărțiri, împăcări, responsabilități pe care nu le puteam duce. Ne vedeam rar, cam odată la două săptămâni şi în alea două săptămâni se acumulau suficienţi hormoni cât pentru 2 luni. Îmi încuiam adesea colegul de cameră pe afară (sorry B.) şi petreceam amândoi clipe ce transcendeau spaţiul şi timpul, părând infinite (deh, Dragostea). Ea avea un obicei când adormea pe care-l voi ţine minte mereu … pentru că eram atât de fericiţi unul cu altul când ne regăseam, îmi cerea adesea să-i mai povestesc odată „cum ne-am cunoscut” (adormind pe la jumătatea poveştii ).
Ne duceam la toate concertele Iris de care auzeam. Ne jucam în prostie Diablo II, eu barbar, ea vrăjitoare. Simţeam că este datoria mea să o protejez în faţa monştrilor, iar ea simţea că este de datoria ei să adune toate bunătăţile ce picau în urma luptelor şi să cerceteze toate cuferele.
Şi desigur, a apărut şi Toto, un pechinez extrem de răsfăţat şi cu foarte multe toane. Iubeam căţeii amândoi, însă Toto ne-a ales pe noi, nu invers. Mai târziu a apărut şi Bella, o hapciupalitică ce ulterior a mai crescut şi l-a pedepsit pe Toto pentru toate persecuţiile de când era mică Copiii noştri, echipa perfectă … un pechinez şi un rottweiler.
După ce treci de 20 de ani îţi dai seama încet-încet că te-ai născut în rahat, şi cu cât urci mai sus cu atât este aerul mai curat. Cândva de-a lungul poveştii a venit într-o zi vremea unei maturizări forţate (De ce?), dar un lucru era cert … era timpul să fiu pe picioarele mele. Eforturi, sacrifici mari de care nu eram pregătit, job-uri cu oameni care visau de mici să fie şefi, vise decimate de realitate.
Am reușit totuși să ne mutăm în apartamentul nostru. Ne-am chinuit la început, am făcut amândoi curat aşa cum am putut, şi tot ce aveam erau un covor în mijlocul camerei, un scaun pe care așezasem un televizor mic, un fierbător de apă pentru cafea, o oglindă în baie şi o plapumă veche pe care dormeam toţi patru. Dimineaţa ne trezeau razele soarelui, neavând jaluzele la geamuri, şi ne cumpăram gogoşi de la brutăria de peste stradă care erau dumnezeiesc de bune, după care plecam la servici. Şi eram fericiţi, eram liberi, eram amândoi, aşa cum spuneam odată eram ca „două boabe într-o păstaie”. Simţeam că suntem pe acoperişul lumii.
În timp am uitat de noi, am uitat să fim atenţi. Există un anumit prag pe care-l treci când te maturizezi, când încetezi să mai visezi în culori, când pentru orice idee ce ţi-ar trece prin cap începi să faci socoteli, când începe indiferenţa şi declinul (Pe Sârmă, Zmeul).
Însă povestea continuă, și vom reuși să trecem peste orice. Îi iubesc râsul, îi iubesc făţuca ei morocănoasă când se trezește dimineaţa şi cere cafea, o iubesc când nu ne-am văzut de mult timp și are multe de povestit (deși abia reușesc să țin pasul cu detaliile), o iubesc seara când adoarme cu o carte-n mână şi iubesc chiar și certurile cu ea.
Îi dedic aceste rânduri şi într-una din serile în care nu va putea adormi poate o ajută să asculte încă odată „povestea”.
(17 - infinit)
Pe 29 Februarie este ziua ei de naştere. 25 reprezintă o vârstă frumoasă de care aş vrea să se bucure.
La mulţi ani puiule!
Posted in mylife | 1 Comment »
